Fenomenul de asfixie radiculară constă în prezența excesivă de apă în sol, în apropierea rădăcinilor plantei, și este frecvent în solurile foarte compacte, compuse în principal din argilă.
Acest fenomen împiedică aerisirea corespunzătoare a rădăcinilor, care, în timp, putrezesc și duc la ofilirea întregii plante.
DEFINIȚIE
Asfixia radicală, sau stagnarea apei, este fenomenul prin care apa provenită din ploaie sau din irigații se acumulează la suprafața solului, ocupând aproape în totalitate spațiile goale din sol și privându-le de aer.
Evident, stagnarea prelungită a apei are consecințe extrem de negative în domeniul agronomic.
Mai exact:
- Împiedică alimentarea regulată cu oxigen a rădăcinilor, provocând putrezirea acestora;
- Face plantele mai vulnerabile la atacurile dăunătorilor;
- Inhibă procesele de oxidare ale anumitor elemente nutritive pentru plante, precum azotul și sulful;
- Accelerează pierderea substanțelor nutritive, în special a azotului;
- Provoacă dispersia coloidelor și dezintegrarea agregatelor structurale;
- Face terenul impracticabil.
CAUZE
Stagnarea apei poate fi de două tipuri: stagnare superficială, atunci când viteza cu care apa pătrunde în sol este mai mică decât intensitatea ploii, iar solul nu are o pantă suficientă pentru a evacua excesul de apă.
În schimb, stagnarea sub-superficială apare atunci când apa rămâne pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată în straturile superficiale ale solului, ocupând macroporii care conțin, în general, aer.
Efectele stagnării apei asupra plantelor sunt diverse și depind de specie și de stadiul de dezvoltare. În general, stagnarea determină o reducere a activității respiratorii a rădăcinilor, din cauza disponibilității reduse de oxigen.
CONSECINȚE
Acest lucru are consecințe drastice, precum asfixia radicală, moartea plantelor sau o deteriorare progresivă, pe măsură ce nutriția minerală scade sau se oprește.
La această situație dificilă, multe plante reacționează dezvoltând rădăcini superficiale; însă acest lucru le face mai puțin rezistente la perioadele de secetă care urmează, de obicei, după stagnarea apei și le privează de o ancorare solidă în sol.
REMEDII PENTRU ASFIXIA RADICALĂ
Care sunt cele mai bune tehnici pentru a încerca să rezolvăm această problemă?
Problema acumulării apei este abordată prin punerea în aplicare a două soluții posibile.
- Pe de o parte, este necesar să se elimine cauzele care favorizează stagnarea apei în sol
- pe de altă parte, este necesar să se utilizeze soluții care să accelereze scurgerea apei în exces
ETAPA 1
Pentru a atinge primul obiectiv, este necesară o amenajare a suprafeței terenului astfel încât să fie plană: aceasta înseamnă amenajarea, pe solurile argiloase – care sunt cele mai afectate de acest fenomen –, a unor canale de scurgere sau a unor denivelări care să favorizeze scurgerea superficială a apei.
ETAPA 2
Pentru a atinge cel de-al doilea obiectiv, însă, este necesar să se favorizeze drenajul subteran. Aceasta înseamnă realizarea unei rețele de conducte subterane, astfel încât apa să se scurgă rapid.
Solicită imediat o consultare!
ÎNGRAȘĂMÂNT BIOLOGIC ÎMPOTRIVA ASFIXIEI RADICALE
Un produs foarte eficient pentru rezolvarea problemei asfixiei radiculare este ERGOFERT RESTORE SOIL BIO, un îngrășământ organic pe bază de azot.
Prezența siliciului și a cărbunelui activ permite evitarea consecințelor provocate de asfixia radiculară, reducând considerabil cantitatea de apă necesară pentru irigare.
În plus, acest produs favorizează asimilarea fosforului insolubil prezent în sol și previne microdeficiențele care reduc dezvoltarea vegetativă, manifestându-se prin îngălbenirea frunzelor.
ERGOFERT RESTORE SOIL BIO poate fi utilizat în orice moment al ciclului de cultură și atunci când există deficit de apă.
PLANTELE CELE MAI AFECTATE.
Asfixia radiculară afectează diferite tipuri de plante. În toate cazurile, stagnarea prelungită a apei duce la o reducere a oxigenului; ceea ce diferă sunt efectele asupra plantei.
Sunt deosebit de expuse la acest fenomen: măslinul, vița de vie, roșia, piersicul, caisul și plantele citrice.
A. ASFIXIA RADICALĂ A MĂSLINULUI.
De-a lungul anului, măslinul este supus numeroaselor factori de stres, iar printre cei mai dăunători se numără, fără îndoială, asfixia radiculară cauzată de stagnarea apei în urma unor ploi abundente sau de creșterea nivelului pânzei freatice.
În ambele cazuri se produce o lipsă parțială sau totală de oxigen în sol, întrucât apa ocupă spațiile care înainte erau ocupate de aer: oxigenul rămâne doar în primele straturi ale solului, mediul se modifică, iar acest lucru determină o schimbare în raportul dintre bacteriile aerobe și cele anaerobe. Cele din urmă cresc considerabil, provocând o reducere a nivelurilor de mangan, fier și sulf și declanșând procese de denitrificare.
O perioadă foarte îndelungată de stagnare a apei duce la o creștere a prezenței substanțelor toxice, precum metanul sau etanul, produse de bacteriile anaerobe.
Asfixia radiculară la măslin provoacă încetarea imediată a activității radiculare, inclusiv a dezvoltării, și, în unele cazuri, poate determina moartea țesuturilor „active”. Aceste schimbări atât de rapide se manifestă în coroană, devenind astfel vizibile după o anumită perioadă de timp: de obicei se observă o scădere a activității vegetative, lăstarii încetează să crească, frunzele încep să cadă, iar mugurii lemnoși și florile încep să se ofilească. Este evident că planta este mai slabă și mai expusă atacului dăunătorilor. Intensitatea cu care se manifestă toate aceste fenomene depinde de gradul de deficit de oxigen și de durata stagnării.
Prevenirea este întotdeauna mai bună decât tratarea. Aceasta înseamnă că, dacă zona în care dorim să plantăm măslinul este predispusă la acumularea apei, este necesar, în primul rând, să realizăm un sistem de drenaj.
B. ASFIXIA RADICULARĂ A CITRICELOR.
Asfixia radicală a citricelor este cauzată de o ciupercă pentru care condițiile de stagnare a apei reprezintă mediul ideal de dezvoltare. Plantele afectate de această boală prezintă inițial: o creștere mai lentă, o reducere a suprafeței lamelor foliare și internoduri foarte apropiate. Prelungirea în timp a stagnării apei duce la îngălbenirea completă a coroanei.
Și în acest caz, prevenirea este foarte importantă: la începutul perioadei de creștere, ar fi ideal să se aplice tratamente foliare care să prevină putrezirea. În ceea ce privește tratamentul, remediul clasic constă în săparea solului în zona gâtului tulpinii, astfel încât rădăcinile superficiale să iasă la suprafață, urmând apoi aplicarea unor produse specifice, de exemplu pe bază de cupru.
C. ASFIXIE RADICULARĂ LA CAIS.
Caisul este un pom fructifer de dimensiuni mici și medii, disponibil în numeroase soiuri și care se potrivește foarte bine și pentru amenajarea grădinii casei.
Avem de-a face cu o plantă care nu ar trebui să fie plantată în zone expuse la rafale de vânt foarte puternice; în plus, cireșul de caise nu suportă solurile grele și argiloase, caracterizate printr-o acumulare constantă de umiditate. Umiditatea excesivă și acumularea apei provoacă asfixierea rădăcinilor.
Asfixia rădăcinilor la cireșul de caise este, din păcate, o problemă fără soluție: vă recomand, așadar, să udați bine planta în primii doi ani după plantare, pentru a favoriza pătrunderea rădăcinilor. Ulterior, în timpul verii, va fi necesar să udați planta doar dacă primăvara a fost secetoasă.
D. ASFIXIE RADICULARĂ A VITEI.
Vița de vie este o plantă foarte delicată, care suferă din cauza frigului de iarnă, a înghețurilor de primăvară și a grindinei. Asfixia radiculară a viței de vie este una dintre cele mai periculoase probleme care pot afecta această plantă: și în acest caz, excesul de apă duce la o lipsă de oxigen.
Această situație, la fel ca în cazul anterior al măslinului, determină o schimbare a raportului dintre bacteriile aerobe și cele anaerobe în favoarea celor din urmă. Astfel, începe un proces de denitrificare, o reducere a nivelurilor de fier, mangan și sulf și, în cazul în care stagnarea lichidelor este prelungită, o creștere a substanțelor toxice (cum ar fi sulfurile sau metanul) produse de bacteriile anaerobe.
În acest mediu atât de ostil, vârfurile rădăcinilor acumulează acetaldehidă și etanol, care sunt apoi sintetizate în etilenă și acid abscisic, provocând închiderea stomatelor frunzelor și o reducere semnificativă a activității fotosintetice.
E. ASFIXIE RADICULARĂ LA PERSIC
Și piersicul este foarte sensibil la asfixia radiculară. Asfixia radiculară la piersic se manifestă printr-o slăbire generală a plantei, o creștere anemică și o ofilire progresivă a frunzelor.
Rădăcinile afectate degajă un miros neplăcut de ciupercă proaspătă și, mai ales în lunile de toamnă, este posibil să apară ciuperci: colonizarea plantei de către aceste microorganisme provoacă leziuni de diferite origini.
Piersicii cultivați pe soluri bogate în substanțe organice, care prezintă frecvent probleme de asfixiere a rădăcinilor, sunt deosebit de afectați de putregaiul radicular.
F. ASFIXIE RADICULARĂ LA ROȘII
Satisfacerea nevoilor de apă ale roșiei este esențială pentru a asigura o recoltă bună, însă nu trebuie să se exagereze. Roșia este o cultură deosebit de sensibilă, atât din cauza caracteristicilor fiziologice ale sistemului său radicular, cât și la carențele sau excesele de apă.
În cazul roșiilor, deficitul de apă are efecte negative asupra creșterii, în timp ce excesul de apă reprezintă o risipă de apă, provoacă spălarea elementelor nutritive și fenomene de asfixiere a rădăcinilor, favorizează o susceptibilitate mai mare la atacurile parazitare și determină o deteriorare a calității produsului.
Chiar și în cazul asfixiei radicale a roșiilor, prevenirea este foarte importantă: este esențial să se găsească un echilibru, să nu se ducă irigarea la niveluri maxime și să se țină cont de cantitatea de precipitații pentru a evalua, în anumite cazuri, suspendarea irigării.
